San Antonio – Arhipelagul mitocanilor
Avertisment1
Romanul acesta, a cărui originalitate va trece neobservată doar
de imbecili sau de cei care nu cunosc limba, are două părţi. Prima
este de factură poliţistă clasică; a doua, dimpotrivă, este delirantă
la maximum, consecinţă, am considerat că e bine să le rezumăm pe
amândouă, pentru că cititorul grăbit să poată, dacă e cazul, să
citească doar partea care-i face bine la ten.
Prin urmare, datorită acestei iniţiative abile, gugumanii se vor
putea opri la sfârşitul primei părţi şi vor găsi drept în ultima
pagină a cărţii rezumatul, celei de-a două părţi, în timp ce citind
rezumatul plasat la pagina X spiritele elevate vor avea
posibilitatea să înceapă volumul cu partea a doua.
Acţionând în acest fel, avem sentimentul că satisfacem din nou
toate gusturile şi că economisim fiecăruia timpul, dacă nu şi banii2.
S.A.
FIRST CAPITOL
O infirmieră pătrunde în cameră.
E înzestrată cu tot ce trebuie pentru a face un bărbat nespus de
fericit… să părăsească domiciliul conjugal: un corp cu formele la
fel de armonioase ca ale anuarului telefonic, un cap de cal, o voce
care-ţi stârneşte dorinţa de a-ţi lua masca de gaze şi de-a te
năpusti în adăpostul cel mai apropiat şi maniere pe lângă care
purtările lui Attila par nişte mofturi mondene.
1Pe gratis, fiind în contul editorului.
2Nu-mi mulţumiţi, oricum eu îmi încasez în întregime drepturi de autor
pentru cele două părţi.
De altfel, noi am şi poreclit-o pe această delicioasă persoană
Attila, fără să ne gândim că impetuosul barbar, atât de apreciat de
huni şi atât de temut de ceilalţi, a murit la douăzeci şi unu de ani,
ceea ce nu i se poate întâmpla infirmierei în chestiune, dat fiind că,
de la înălţimea certificatului ei de naştere, mai mult de o jumătate
de secol o contemplă.
Ea se apropie de patul în care picoteşte Berurier şi trăsneşte o
palmă răsunătoare peste dosul pahidermic al Majestăţii Sale.
Grăsanul rage, râgâie, mugeşte, bolboroseşte, tuşeşte turceşte şi se
ridică-n şezut, ţintuind-o pe Attila cu o privire mai mocirloasă
decât coasta bretonă în timpul mareei negre.
— Auzi, păpuşă, bombăne el, ai învăţat meserie cu spălătoresele
din Portugalia sau ce mama naibii?
— Temperatura! anunţă Attila, luând de pe o tăviţă un
termometru pe care-l întinde Grăsanului.
— Oh! la ce bun să-mi mai deranjezi dosul, dacă nu mai am
febră!
— Hai, fără goange, mârâie scorpia.
— Atunci în bot cu el, consimte Grasul, vârându-şi termometrul
în colţul gurii, gen chiştoc de ţigară.
Dar infirmiera e de altă părere. Smulge cearşaful de pe Beru cu
un gest necruţător, dezvăluind un dos enorm, cel mai rotund,
negru, păros, grosolan, masculin şi organic din toate câte a
adăpostit vreodată acest spital.
— Luaţi-vă temperatura aşa cum se cuvine, altfel vă pun eu
termometrul, îl ameninţă Spaima Lumii.
— Nu, mersi, o dată mi-a ajuns, cedează Rotofeiul extrăgându-şi
tubul de sticlă dintr-un orificiu pentru a-l vârî într-altul.
Adaugă, cu o voce acră:
— Când luaţi dumneavoastră temperatura unui bolnav, parcă
aţi încerca să înjunghiaţi un taur!
Attila scoate un hohot prelung, lugubru ca o poartă ruginită de
cimitir şi trece la patul numărul 2, ocupat de un domn proaspăt
operat la burtă. E destul de dărâmat, gagiul. N-aş vrea să mă audă,
dar fie vorba între noi şi pompele funebre, aş paria mai degrabă pe
Tirbuşon II, mârţoaga derbyului, decât pe şansele lui de
supravieţuire. E un tip cu ten pământiu, care n-a prins culoare
după operaţie. Are buzele palide, ochii înfundaţi în orbite şi aerul
că se întreabă-ngrijorat ce caută aici. Cum e prea groggy ca să-şi
înşurubeze singur termometrul, de problema asta se ocupă Attila,
care, în cazurile disperate, abandonează stilul matador pentru a
folosi gesturi mai caritabile. Eu ocup cel de-al treilea culcuş al
încăperii şi sunt, astfel, ultimul servit. Am parte de un surâs relativ
cordial din partea Attilei.
— Pare-se că sunteţi în plină formă? îmi gângureşte ea.
— Aşa-i soră, mă simt mult mai bine, încuviinţez eu.
Pun termometrul pe rampa lui de lansare şi las să se scurgă
şaizeci de secunde după cronometrul sorei (zisă de caritate). Nu
suntem decât trei în hogeag. Pentru un spital, camera e destul de
cochetă: de culoare crem, cu mobile vopsite în alb şi cu o plantă
verde, un soi de praz mai mare, ce pare să se simtă bine în mirosul
de eter.
În timp ce urmăreşte mişcarea acelor pe cronometrul atârnat de
lanţul unui crucifix portativ, Attila şuieră pe sub mustaţă „O,
dulce şi smerit Iisuse”, un vechi şlagăr catolic pe care ea îl
împrospătează, sincopându-l puţin.
— Ia zi, păpuşă, lansează Oribilul, care-şi pierde răbdarea, dacă
într-un an şi o zi n-ai venit să-ţi recuperezi materialul, te previn,
îmi rămâne mie, auzi?
Attila detestă glumele Grasului, ca şi familiaritatea lui
deplasată.
— Te-ar durea gura să-mi zici sora Maria îngerilor, ca toată
lumea? îl apostrofează ea.
Magistralul izbucneşte în râs.
— Ah! auzi, cred că îngerii zboară ca vântul când te-aud
bombănind aşa! Văd escadrile întregi trecând pe-aici!
— Păgânule! exclamă Attila, oprindu-şi cronometrul.
Ocara îl atinge pe Grăsan.
— Ia zi, Maria celor doi îngeri ai mei, ar trebui să vezi cum îţi
măsori cuvintele. Nu confunda umorul cu religia. Sunt catolic din
ţâţă-n fiu, în familia mea. Suntem botezaţi, împărtăşiţi, tot! Şi când
un Berurier îşi dă duhul, popa din sat vine să-i dea niţică
împărtăşanie ca să-i spele grosul păcatelor, înainte să-şi ia
permisul de turism pentru Paradis. Dacă nu ţin Paștele şi mi se
întâmplă să halesc un antricot în Vinerea Mare, asta nu înseamnă
că sunt exclus din biserică. Dacă vreţi să ştiţi, Bunul Dumnezeu mă
cam are la inimă: de altfel, în meseria mea, trebuie să te ai bine cu
bărbosu’, altminteri totul se cacariseşte rapid.
— Care-i meseria dumitale? i-o tăie Attila, uşor amuzată de
polologhie.
Mă apucă o tuse zdravănă, menită să-i împrospăteze
Năbădăiosului memoria.
Pericolul, cu Beru, este că clocoteşte imediat. Or, nimic nu e mai
greu de ascuns decât o oală cu apă clocotită.
Violenţa reacţiei mele şi reacţia la violenţa mea îl readuc pe
Grăsan cu picioarele pe pământ.
— Mă ocup de transporturile rutiere, soro, răspunde el. Trec
peste vicisitudinile drumurilor, care exact din cauza lor mă aflu
acum în grija mâinilor dumitale de zână: dar există încărcatul şi
descărcatul. Dacă v-aş spune că într-o zi un prieten mi-a făcut un
banc? Lipise eticheta fragil pe o ladă care cântarea două sute de
kilograme. În general, ceea ce e fragil nu-i greu, vă daţi seama…
— Fireşte, încuviinţă Attila, de exemplu dumneata, personal, nu
eşti fragil.
— Exact, face mulţumit Rotofeiul. Deci, ca să vă revin la
afurisita aia de ladă, scuzaţi expresia, o ridic fără ezitare şi o iau
din loc. Dar colegul, ticălos... smulge eticheta în timpul căratului;
dintr-un foc, două sute de kile mi se prăvălesc pe spinare, my
sister, vă gândiţi ce tonaj!
Sora Maria îngerilor nu e foarte permeabilă la povestea
suprarealistă ivită atât de ciudat din creierul berurian. Râde
arţăgos arătându-şi dinţii galbeni şi murmură:
— Aţi face mai bine să vă scoateţi termometrul înainte să
înceapă mercurul să fiarbă!
Grăsanul ia o poziţie de contorsionist pregătindu-se să execute
un triplu salt periculos şi extrage instrumentul de control din
străfundurile lui. Sărmanul termometru seamănă cu o plantă abia
smulsă din pământ.
— Daţi-mi-l! se impacientează Attila.
— O clipă! mârâie Grasul. E febra mea, nu? Şterge mâzga ce
acoperă tija gradată şi anunţă:
— 36,8, am deci puţintică slăbiciune, Sora Îngerilor mei! Ar
trebui să începeţi să mă alimentaţionaţi serios şi, în orice caz, sămi aduceţi molan dacă vreţi ca sângele meu să-şi păstreze
consistenţa normală…
În timp ce infirmiera îi notează temperatura pe tabelul agăţat la
picioarele patului, dragul de Beru declară:
— Aţi insistat să-mi bag fierbătorul în fund, dar o să vă
demonstrez că dacă mi-l lăsam în bot, era tataia!
Sfârşindu-şi vorbele, îşi băgă termometrul în gură. Deşi tăbăcită
de aproape treizeci de ani de oficiat în ploscă, Attila rămâne
trăsnită.
— Dar e scârboşenia întruchipată, tipul ăsta! spune ea, luândumă martor.
Îmi arăt simpatia printr-o mimică potrivită, iar demna femeie,
dezinteresându-se de porcul ăsta subfebril, începe să se ocupe de
colegul nostru de cameră. Nu ştiu ce anunţă termometrul lui,
sărmanul dar sora face o mutră lungă, când citeşte rezultatul.
Pune mâna pe fruntea transpirată a tipului.
— Merge, puiule? îl întrebă ea blând. Coloratul face o mişcare
aproape imperceptibilă din cap, destul de îndoit.
— Nu prea, doamnă, răspunde el, într-o franceză care ar fi fost
cu siguranţă sâsâită, dacă răspunsul ar fi avut consoane siflante.
— Va trece doctorul să vă vadă, promite aspra femeie.
Se întoarce spre mine:
— Cât despre dumneavoastră, puneţi-vă halatul şi mergeţi la
sala de pansamente, puteţi merge, nu-i aşa, sau doriţi căruciorul?
— Pot merge, soră, pot merge…
Mă ridic din pat căscând. Devin un adevărat şarpe boa în
culcuşul ăsta. Două zile de odihnă forţată ne-au înmuiat de tot. Un
sfat preţios, prieteni: când merge prost, procedaţi ca şi cum ar
merge bine, e unica metodă de a te vindeca. Bărbatul care zace este
un învins, are psihologia unui învins şi asta-i foarte rău. Dovada
sunt eu, cel ce vă vorbeşte, care nu sufăr de nimic, dar care, din
motive pe care le veţi afla ulterior, mă prefac că sufăr. Rezultatul?
Mă simt deja dărâmat, fraţilor. Mă caramelizez, mă cauciuchez,
mă cocoloşesc, mă şubrezesc, mă disloc. Intru în tangaj când merg.
Totul se-nvârte. Am linia de plutire nesigură.
— Ştiţi unde e sala de pansamente? mă întreabă Attila,
smulgând termometrul pe care-l suge Majestatea Sa. În fundul
culoarului, pe stânga!
— Mulţumesc, soră.
În timp ce-mi leg cordonul halatului, îl aud pe Beru implorând:
— Spuneţi-mi, n-aş putea să trag un fum, soră?
— Pentru nimic în lume, asta l-ar deranja pe vecinul dumitale!
— Nu mai rezist, pledează Captivul, e groaznic pentru un
fumător înrăit!
— Mie-mi spuneţi, oftează Attila, faceţi ca mine: fumaţi în
closet!
„Sala de pansamente” E caligrafiat pe uşă cu nişte litere la fel
de groase ca obrajii Grasului.
Bat şi intru înainte să fiu poftit. Sala e albă că valea cu acelaşi
nume. Pereţii, mobilele, doctorul, totul e alb. Negru e numai
costumul Bătrânului şi pălăria lui cu boruri răsfrânte.
Boss-ul şi medicul conversează. Doctorul e aşezat pe masa de
consultaţie. În timp ce şeful ocupă un taburet jos, pe care pare să se
simtă la fel de comod ca în fotoliul său directorial.
Zărindu-mă, cei doi încep să zâmbească(...)
Hej!
Vi har tagit emot din ansökan den 4 nov. Logga in på Mina sidor (www.forsakringskassan.se/minasidor) för att se den.
Har du ansökt senast den 7:e och din ansökan är komplett får du pengarna den 26:e samma månad. Har du ansökt efter den 7:e får du pengarna den 26:e nästa månad.
Om vi behöver fler uppgifter från dig kan det påverka när du får dina pengar. Vi kontaktar dig i så fall.
Med vänlig hälsning
Försäkringskassan
Your Majesty,
The situation becomes unbearable to be accepted as simple unfortunate events. I sincerely hope you took your time to evaluate and to submit to your attention the evolution of my life's routine.
What I am about to attach as files and pictures, I have the special request to get its final positiv resolution. As indeed, a special "favour" His Majesty would take in consideration to deserve to be fulfilled.
Sincerely yours,
Carmen Nymoen
dawn's song (wordpress.com)
from: carmen nymoen
to: post@slottet.no
date: Nov 2, 2022, 4:32 PM
subject: In attention to His Majesty Prince Haakon cc The King of Norway
mailed-by: gmail.com
